Translate

marți, 20 aprilie 2010

Primăvară cu miros de bergamotă


-->

La mine a ieşit soarele...finally. Şi dacă îi mai trece cumva prin cap să se ascundă şi să lase loc norilor şi ploilor, va avea de-a face cu mine. Cine mă cunoaşte, ştie ce „forţoasă” sunt. :) Şi dat fiind faptul că soarele m-a binedispus, mi-am preparat un spray de cameră care miroase divin !!!!! Am amestecat într-un recipient cu pulverizator (care a fost cândva un spray de corp cu cinci parabeni) 6 picături de ulei esenţial de bergamotă, 2 picături de ulei esenţial de eucalipt, 1 picătură ulei esenţial de lămâie cu 100 ml apă am agitat bine şi gata-i spray-ul de cameră. Are un miros foarte proaspăt, plăcut. Îmi place la nebunie ! Uleiurile esenţiale nu sunt scumpe, se găsesc şi la noi aşa că dacă aveţi sânge de alchimist ca mine şi sunteţi dornici de experiemente, give it a try.
PS: Mi-ar plăcea foarte mult să-mi pozez experimentele doar că nu am un aparat foarte profi (asta ca să nu mai vorbesc de talent) Şi decât să mă fac de ruşine, mai bine mai aştept până când cineva s-o trezi să mă cadorisească cu un aparat drăguţ ca să fac şi eu poze frumoase ca şi Ina. (iar talent îmi cumpăr de la farmacie :)
Sursa fotografiei: Ina Todoran

8 comentarii:

Salut!Ma numesc vlad si sunt de la Radio Whisper(anti manele) un radio dedicat bloggerilor si celor din jur felicitari pentru blog chiar este frumos,incep sa il citesc cu drag, noi cei de aici de la radio whisper promovam articole la diversi bloggeri si astazi am promovat un articol de-al tau am spus si sursa de unde vine articol am deschis si un subiect pe acest articol, noi o sa iti adaugam link daca ai avea placerea si ai dori sa ne promovezi adica sa ne sustii cu acest proiect de radio si ne gandim sa iti luam un interviu adica vrem sa luam interviu la multi bloggeri sa vedem cum gandesc,noi suntem aici on cu muzica pentru voi vrem sa facem o treaba mare si fara tine si fara bloggeri nu putem de asta trebuie sa ne ajutam unul pe altu.Suntem Respectosi,ajutam unde este nevoie si am dori sa vorbim poti adauga id-ul nostru radiowhisper_com sa vorbim mai schimbam o vorba,o ideie etc si suntem alaturi de tine si la bine si la rau iti multumesc pentru timpul acordat! Vorbim pe meseneger pe id-ul radiowhisper_com sau ne poti scrie pe radiowhisper_com@yahoo.com Speram sa facem o legatura intre acest blog minunat si intre radio whisper.Respect!Cu stima Vlad! O Zi Buna!Speram sa facem o legatura intre acest blog minunat si intre radio whisper.P.S:(Avem nevoie de oameni in radio sa fim cati mai multi sa facem o echipa mare cred ca ai un talent aparte si poate ai vrea sa ne ajuti in domeniul care iti place tie) Nu am scris site-ul sa nu zici ca facem spam e un mesaj adevarat si gandim inainte de-a scrie!

Interesant blogul tau,imi place! Cred ca o sa incep si eu sa-mi prepar in casa toate cele neceasare existentei.Si o sa incep cu spray-ul de camera pt ca mi se pare usor de facut.

Nu cred ca trebuie sa faci poze profi ci produsul sa fie vizibil. Sa nu fie poza miscata sau defocusata. In rest, e ok :D. Ca doar nu avem pretentii de fotografi.

Va multumesc fetelor. @Iulia: da, probabil ca am sa incerc de data viitoare ca are impact mai mare daca se si vede ce am "produs" :)

aaaa, acum vad ca ai pus apa... NUUUU! este pacat de uleiuri trebuie alcool si apa distilata !!! dar musai alcool macar de 50 gr.

dar in partea aceea aveti o palinca tareeeee, este mai buna de 1000 de ori dar sa nu miroase!!!
diana, esti o draguta pina la urma am rezolvat -e fain!!!
clara

@clara: Nu trebuie neaparat alcool decat daca doresti sa iti faci parfumuri sau spray de corp. Pentru un spray de camera, este ok si asa. Mi s-ar parea aiurea sa dau cu alcool in aer :P Intradevar, uleiurile nu se dilueaza in apa dar agit bine inainte de fiecare utilizare. In plus, pentru asta am folosit uleiuri esentiale de o calitatea mai putin buna, sa zicem asa, nu sunt foarte scumpe asa ca nu am considerat ca le stric :) Oricum, mersi de sfat. Pup.

bergamota este my absolute favourite, eu imi fac ulei de corp aromatizat cu bergamota, lamaie si portocala, miroase divin!! :)

eu zic sa faci poze, nici eu nu am aparat profi si nici talent, da' nu ma las!! :))

@Ralu, promit ca data viitoare cand incropesc ceva fac si poze. Ma gandesc la o crema de fata super hidratanta ca vine soarele si isi face de cap. Si eu ador uleiurile din citrice, sunt atat de racoritoare..:*:*